Centrul de Documetare Europeană ”Dunărea de Jos” Galați
România şi Italia. Cultura comună a memoriei ultimilor 100 de ani. Memorie şi identitate în dialogul româno–italian: spaţii simbolice, aspecte juridice, istorice şi filosofice

Data: 26–27.10.2018 Fondazione Ugo Spirito e Renzo De Felice din Roma (Italia); 23–24.11.2018 Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (România).

"România şi Italia sunt două importante state în cadrul Uniunii Europene, cu tradiţii culturale, politice, juridice, istorice şi economice bine definite, care colaborează în beneficiul propriilor cetăţeni şi al celor comunitari, participând activ la activitatea instituţiilor Uniunii. Legate de originile istorice comune, de viziunea pe care o împărtăşesc în privinţa necesităţii dezvoltării relaţiilor bilaterale, în cadrul cărora schimburile economice au o pondere substanţială, România şi Italia au păşit în secolul XXI conştientizând necesitatea de a-şi cunoaşte şi preţui istoria, promovând o cultură a memoriei în măsură să cinstească înaintaşii, dar şi să constituie o sursă de învăţăminte pe temeiul cărora viitorul să poată fi construit pe principii unanim recunoscute, care să excludă arbitrariul şi utilizarea forţei în soluţionarea diferendelor de orice fel la nivel regional şi internaţional. În calitate de ţări membre ale Uniunii Europene, România şi Italia sunt angrenate în procesul de menţinere a echilibrului şi păcii la nivel continental şi internaţional, asumându-şi principiile dreptului internaţional, normele dreptului Uniunii Europene şi măsurile de guvernanţă specifice statului de drept."

Sursa: http://romania100.ugal.ro/colloquium.php

Coordonatorul evenimentelor științifice și cultural-artistice:

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Centrul de Studii Internaționale și Drepturile Omului din cadrul Institutului Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală
si
Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie
www.ugal.ro
www.cbinstitute.ugal.ro

Co-organizatori:

Academia Română – Institutul de Cercetări Juridice „Acad.Andrei Rădulescu”
Academia de Științe a Moldovei
Associazione degli Studiosi di Diritto Internazionale ed Europeo di Roma
Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Republicii Moldova
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia
Accademia di Romania din Roma
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni
Centrul de Documentară Europeană – Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Detalii: http://romania100.ugal.ro/colloquium.php

 
CAMPANIA #EUandME

În data de 23 iunie 2018, Reprezentanţa Comisiei Europene în România a lansat CAMAPANIA #EUandME, o camapanie care urmăreşte informarea tinerilor cetăţeni ai Uniunii Europene cu privire la beneficiile traiului în UE.

Printr-o colecție de povești captivante, informații utile și date interesante, CAMPANIA #EUandME şi-a fixat drept obiectiv ajutorarea tinerilor de către UE pentru a face ceea ce le place.

Sursa: https://bit.ly/2nsuSeU

Detalii: https://europa.eu/euandme/ro

 
1,19 milioane euro pentru un proiect de cercetare istoriografică din România

"Proiectul de cercetare desfășurat de dr. Ada Hajdu la Fundația Noua Europă, având ca temă istoriografiile de artă în Europa centrală și de est, va primi o finanțare nerambursabilă în valoare de 1,19 milioane euro. Finanțarea va fi acordată prin programul Consiliului European pentru Cercetare (CEC) destinat tinerilor cercetători de nivel înalt, aflați la început de carieră. În total, 403 de tineri cercetători talentați vor beneficia de un volum total de finanțare de 603 milioane euro pentru a-și dezvolta propriile echipe de cercetare, precum și proiecte inovatoare."

Sursa: https://bit.ly/2Oh8G2D

 
Declarația prim-vicepreședintelui Timmermans și a comisarului Jourová înaintea Zilei de comemorare a Holocaustului romilor la 2 august

"În fiecare an, la 2 august, Comisia Europeană aduce un omagiu amintirii romilor care au fost victime ale Holocaustului și își reafirmă angajamentul ferm de a combate atitudinile discriminatorii față de romi, antisemitismul, rasismul și alte forme de intoleranță.

În mai 1944, naziștii au început să planifice „Soluția finală” pentru „tabăra familiilor de țigani” din Auschwitz. Data inițială pentru lichidarea „taberei de țigani” a fost planificată pentru 16 mai 1944. În momentul în care trupele SS au încercat să scoată cu forța deținuții din barăci, acestea s-au lovit de rebeliunea bărbaților, femeilor și copiilor romi, înarmați doar cu bețe, unelte și pietre. În cele din urmă, trupele SS au fost nevoite să se retragă. Apoi, la 2 august 1944, ordinul a fost emis din nou și aproape 3.000 de bărbați, femei și copii romi au fost exterminați în camerele de gazare de la Auschwitz-Birkenau. Se estimează că 19.000 din cei 23.000 de romi trimiși la Auschwitz au murit acolo.

Anul acesta, la 2 august, reprezentanți ai Comisiei Europene se vor alătura unui grup de supraviețuitori ai Holocaustului romilor și de tineri romi în fostul lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, în Polonia. Această comemorare, organizată de Consiliul central german al populației sinti și romă împreună cu Asociația romilor din Polonia, reunește 300 de tineri, romi sau nu, din 20 de țări europene pentru a sensibiliza publicul cu privire la Holocaustul romilor."

Sursa: https://bit.ly/2vMaU2h

 
Vacanță cu noi drepturi digitale în întreaga Europă

"În această vară, cetățenii europeni beneficiază de mai multe drepturi digitale ca oricând. După ce, în 2017, s-au eliminat tarifele de roaming în întreaga Uniune Europeană, acum turiștii au posibilitatea de a călători cu abonamentele lor online la programe TV, filme, sport, muzică sau cărți electronice, fără costuri suplimentare. În plus, toți europenii se pot bucura de norme de nivel mondial în materie de protecție a datelor care le garantează un control mai bun asupra propriilor date cu caracter personal."

Sursa: https://bit.ly/2vPEWCf

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 1 of 117

Strategia Europeană a Dunării

Cine ne urmăreşte ...

We have 52 guests online

Autentificare